luni, 27 decembrie 2010

Plugusorul de la Ramnicu Sarat

PLUGUŞORUL 2010/2011

Aho, aho, oameni şi fraţi
Mai de jos sau mai bogaţi
Lângă plug vă adunaţi
Şi uratu-mi ascultaţi
C-am venit pe scurtătură
Cu tălăngi, buhai, bici, gură
Cu iubire, fără ură
Să tragem o arătură
Şi să facem urătură

Băgaţi, măi chiuitură
Că-n aşa harababură
Numai asta nu se fură!... Hăăăi...

Am venit cu pluguşor
Din poala Carpaţilor
De la Râmnicu Sărat
Unde bani nu s-au mai dat
La bugetul comunal
De cand avea bâtu’ cal
Şi umbla prin Bucureşti
Cu rădvane si caleşti...
L-am urat pe Dom’ Holban
Care cică n-avea bani
Şi ne-a dat câte-un şurub
Şi-un ştiulete de porumb
I-am cerut nişte ţigări
Şi ne-a trimis la plimbări
Că demult suflarea-şi dete
Fabrica de Ţigarete
Unde-a fost Turnătoria
Se întinde-acum câmpia
Că a fost privatizată
Şi s-a furat la bucată
De-a rămas locul curat
De arat, de semanat
Sau de dat pe bani frumoşi
La băieţi ingenioşi
Care-or şti ei ce să facă
Într-o urbe-aşa saracă -
Cum făcu madam Plăcintă
Cu-a Confecţiei incintă
A luat-o pe daiboj
Şi-a scos pe ea bani frumosi
Revânzând terenu-apoi
Pe un sac de euroi
Locul are-acum alt brand
“Super-market Ka-uf-land”!
Tot aşa, găinăria
Şterse si Rafinăria
Decând cu privatizarea
Şi-a pierdut urbea suflarea
Că foarte mulţi râmniceni
S-au dus la italieni

Hăiţi zdravăn, măi flăcăi
Sa v-audă ăia răi
Să se...scape-n budigăi !... Hăăăi...

Aho, măi copii, ahoou !
C-ajunserăm la Buzau
Cu alai şi tămbălău
Şi sperand că pică banu’
L-am urat pe dom’ Mocanu
N-avea nici un sfanţ, sărmanu’
Şi-a zis să venim la anu’
C-atunci o sa-i aibă pile
Pe Cezar şi Ion Vasile
Fiindcă social-democraţii
Nu-l mai au de-o vreme-n graţii
Se pare c-a pierdut meciu’
Cu Zgonea şi cu Ghiveciu
Ce l-au prins la-nghesuială
Cu tânărul Boşcodeală
Acum nu mai face fiţe
El - ce-a-mbarligat la iţe...
Am plecat ca disperaţii
De mai să trecem Carpaţii
Noroc că pe la Pleşcoi
A dat foamea peste noi
Ne-am dus la domnul Primar
Şi ne-a scos din galantar
Vreo cinici kile de cârnaţi
Rumeni si usturoiaţi
Brand al Munţilor Carpaţi
Pe nedrept politizaţi
Pentru-a căror frunză verde
Prinse lumea să se certe...

Trage bice, mai baiete
Mai departe de perete
Sa suspine-n geamuri fete!... Hăăăi...

Şi tot visând la parale
Ne-am întors, nene, din cale

Ajunserăm la Focşani
Unde Domnul Oprişan
Ne-a dat câte-un kil de vin
Că n-avea-n buget ţechini
Ne-a plăcut – să fim oneşti
Vinul său de Odobeşti
Sau de Panciu – nu mai ştiu
Că se făcuse târziu
Când ne-am pus din nou pe cale
De la vila dumisale
Ameţiţi ca nişte cuci
Cu traista plină de nuci
(Că ne-a dat şi-aşa ceva
Cum n-aveam timp de-o sarma)...
Ei, şi-aşa, aghesmuiţi
Şi destul de hămesiţi
Cu buzunările goale
De râvnitele parale
N-am mai urcat în Moldova
C-au venit ai lor cu toba
Şi-un buhai cam rebegit
Au urat şi-au povestit
Că-n Moldova, măi bădie
Ar fi şi mai sărăcie
N-au şorici, jumări, slănină
N-au nici banii de chenzină
Că-n procesul de reformă
Li s-a tot tăiat din normă
În bugetele locale...
Dar mirosul de parale
Mai sunt unii care-l ştiu
Cic-ar fi portocaliu
De-aia Flutur, la Suceava
Pare-a şti cum merge treaba
Are teancuri de biştari
Însă nu dă la plugari
Îi ţine pentru chindii
Şi serbări portocalii...
Fluturaş, Măria Ta
Dă-ne şi nouă ceva
Nu-ţi cerem turme de oi
Dă-ne nişte euroi
Să ne înţolim şi noi
Că suntem flămânzi şi goi

Mânaţi Plugul, măi flăcăi
Peste munţi şi peste văi
Printre postere cu oi! ... Hăăăi...

Şi pe la Pinalti-n Neamţ
Se mai găsesc ceva sfanţi
Da’ şi ăsta-i pe culoare
Nu dă bani pentru urare
Megieşii din Bacău
Jură că n-au văzut leu
În bugetul dumnealor
De pe vremea turcilor...
Ăilalţi, la Botoşani
N-au mai administrat bani
Din vremea lui Vodă Cuza
Măcar că le crapă buza....
Pe la Iaşi, Domnul Nechita
N-are nici măcar atâta
N-a hrănit buget local
Din vremea lui Decebal...
Milă mi-e de dumnealui
Dar şi de cei din Vaslui
Măcar că, ăstora, boiu’
Li-l mai drege Porumboiu...
Am merge noi la Galaţi
Dar şi ăia-s oprimaţi
N-au mai primit bani acolo
De pe vremea lui Apollo
N-au, săracii, ce mânca
De mi-i plânge Dunărea
Dacă-i vezi, te-apucă mila
Şi iei drumul spre Brăila
Unde, la nea Bunea-Stancu
Nu e chiar aşa gol sacul
Că bugetul brăilean
E pe peşte, nu pe bani
Cât ar fi ei de săraci
Tot ţi-ar pune în desagi
Un şalău ori o scrumbie
De-o scordalea, de-o plachie

Hai flăcăi, cu gălăgie
Pocniţi biciul cu furie
Să răsune in campie

N-am bătut noi multă cale
Şi ne-a prins o mare jale
Că se înnoieşte anul
Şi ne geme Bărăganul
Nu de recolte bogate
Ci de jalea de prin sate
Bate Crivăţu-a pustie
Şi-aduce tot sărăcie
Ce se-aşterne între noi
Din Constanţa-n Dorohoi
Şi de-a latu-n toată ţara
Din Tulcea la Timişoara
Din Giurgiu la Satu Mare
Tot alean şi-nnegurare
Plânge brazda pe tarlale
Că ţăranii n-au parale
Nici de-o litră de jumări
Nici măcar de-nmormântări
Parc-ar fi ieşiţi din timp
De-atâta pustiu pe câmp
Curg fântânile-nnapoi
C-au dat iama peste noi
Hoarde de tembeli şi hoţi
De ne lefterirăm toţi
Lumea vede că nu-i bine
Am dat fabrici şi uzine
Şi ne-am încasat papara
Vânzând pe nimica ţara
Ar muri de moarte rea
Nici nu s-ar mai închina
De-ar vedea cum ne-am vândut
Gelu, Glad, Menumorut
Seneslau ori Litovoi
Crunt s-ar mai răsti la noi

Înc-o brazdă, măi flăcăi
Să ştie lumea că noi
Am fost nişte nătărăi!...Hăăăi...

Am mai sta noi la poveşti
Da-i de treabă-n Bucureşti
Că s-a-ncins demult ogorul
Şi asteaptă Pluguşorul
Că s-a ridicat mai an
Marele Ales Traian

A facut un mare blat
Şi din nou s-a-nscăunat
Pe tron s-a aridicat
Peste ţară s-a uitat
Sa găsească loc curat
De unde nu s-a furat
Şi-ntr-o strâmbă zi din an
A dat iama la ciolan
Cu o hoardă de zbanghii
Şi fomişti portocalii
Şi-au tot ros şi iarăşi ros
Sufletul din noi au scos
Iară când simţiră criza
Au dublat potul şi miza
Puşi pe adunat avere
Au furat din ministere
Şi bugetele locale
Tot ce însemna parale...
Ne furară mişeleşte
Şi, cum Anul se-nnoieste
Prinser-a se jelui
Că nu mai au ce ciordi
C-au tot risipit avere
Să rămâna la putere
Un mandat de-o veşnicie
Hoarda cea portocalie...
Da-le Doamne, Tu, ce vrei
Numai scapă-ne de ei
Nu le da ce dânşii vor
Dacă ne mai vrei popor
Că ne-ar omorî cu zile
Pentru merţane şi vile
Ne iau pâinea de la gură
Pentr-o simplă sinecură
Ne pun viaţa-n portofel
Să petreaca in Seychelles
O vacanţă ca de vis
Să se plimbe prin Paris
Roma, Londra ori New York
Exhalând miros de porc
Dă-le, Doamne, Tu ceva
Că nu-i mai putem răbda
Ne-au minţit fără ruşine
Că o să trăim mai bine

Şi de cum s-au instalat
S-au pus - hoardă - pe furat
Iar când secă vistieria
S-au gândit că-n Romania
Ar mai fi resurse varii
Pe la pensii şi salarii
Şi-au scornit un set de legi
De furat de la cei blegi
Au pus la mezat poporul
Ca să jubileze Chiorul
- Ascultaţi ce vă spun eu:
Ăsta-i mare derbedeu
De-aia, pentru el şi-ai săi
Porniţi Plugul, măi flăcăi
Să punem capăt poveştii
Să străbatem Bucureştii
Regaţeni si ardeleni
Să mergem la Cotroceni
Să-i trgem o...brazd-adâncă
Celui presedinte-încă
Iar din bice şi buhaie
Să facem o hărmălaie
Lumea toată să se-adune
Ţara-ntreagă să răsune
Să-ncingem un hopa-tropa
Să tresară Europa
Că prea ne îmbârligară
De trăim fără de ţară

Trageţi, măi, brazda mai rară
Pan’ la Cotroceni, la scară
S-alungăm ciuma din ţară!...Hăăăi...


Col(R) Marian Ilie