miercuri, 12 martie 2014

Preluare de pe http://scmdfiliala1constanta.blogspot.ro/

Nu aveţi încredere în angajatorul M.Ap.N.

      La data de 21.02.2014, Direcţia Pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, prin consilierul juridic Comănescu Florina Roxana, aparţinând Asociaţiei Consilierilor Juridici ”Fidelis Legis”, depune la Dosarul nr. 692/3/2014 o Întâmpinare, care naşte multe semne de întrebare asupra modului în care M.Ap.N. înţelege să respecte şi să protejeze interesele pensionarilor militari. Redau un pasaj din acest document:
“ Cu privire la susţinerile reclamantului în ceea ce priveşte încălcarea principiilor ocrotirii drepturilor dobândite şi încălcarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, înstanţa  nu se poate aprecia decât în sensul respingerii acestor aprecieri.
Învederăm instanţei că, aceste principii nu au fost avute în vedere la acordarea acestui tip de pensie, respectiv acordarea pensiei pe baza contribuţiilor private suplimentare ale reclamantului sau pe baza unei convenţii între angajator şi angajat cu privire la acordarea  unei compensări  pentru asumarea riscurilor profesionale.
Pensia de serviciu este un tip de pensie consacrat exclusiv de legile române, care nu este garantat de nici un principiu  comunitar şi nu se încadrează în nici unul din dintre tipurile de pensie recunoscute  de normele comunitare.
Asumarea funcţiei de cadru militar în Ministerul Apărării Naţionale, nu a fost determinată de prefigurarea unei compensaţii din partea statului constând în acordarea  pensiei de serviciu după retragerea din activitate, neputând reprezenta cauza exercitării funcţiei.
Cu totul alta ar fi fost situaţia dacă, la momentul accederii în profesie, angajatului i-ar fi fost prezentat prin contract, riscurile profesiei şi totodată în considerarea acestui risc, i-ar fi fost garantată o despăgubire viitoare din partea angajatorului sub forma unei prestaţii viitoare lunare , în urma deschiderii drepturilor de pensie. Numai aşa am putea discuta despre existenţa unui drept câştigat.
 Apreciem că, apariţia Legii nr.164/2001  privind pensiile militare de stat poate fi privită ca un act benevol din partea statului, de a-şi asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale alese după criterii proprii , fără însă a garanta perpetuarea acestui act al său pentru viitor.
 Pe cale de consecinţă, apreciem că în speţă  nu poate fi vorba de un drept câştigat în accepţiunea reclamantului ,ci mai degrabă de un drept acordat temporar de către stat în limita posibilităţilor sale economice.
În ceea ce priveşte nerespectarea principiului neretroactivităţii, suntem în măsură a aprecia că Legea nr. 119/2010 nu dispune pentru trecut şi nu intervine asupra drepturilor deja dobândite, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate, procesul de recalculare privind doar cuantumul pensiei de care va beneficia reclamantul pe viitor, deci prestaţiile viitoare, nefiindu-le afectate drepturile dobândite în baza unei legi.
Având în atenţie acest principiu, statul poate oricând, interveni, pentru viitor, cum a mai făcut-o de altfel şi în trecut, cu ocazia fiecărei recalculări, de care cu siguranţă a beneficiat şi reclamantul.
Prin urmare ,modificările privind cuantumul pensiei nu afectează dreptul  de proprietate,”bunul garantat”, fiind dreptul la pensie, nu cuantumul acesteia”.
Acest document este elaborat de Direcţia Pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică din M.Ap.N. , condusă de generalul bg. dr.Florin Maciu.
Acesta după o experienţă de 9 ani comandant de subunitate şi ofiţer cu activitatea de personal la un batalion de transmisiuni(1981-1990), odată cu absolvirea  Facultăţii de Drept a avut o carieră ascendentă, ca  jurist, numai la eşaloanele superioare ale Armatei Române. A fost avansat general de brigadă, completând lotul  format din  eminenţi  jurişti, intendenţi, finanţişti, medici (chirurgi, stomatologi, oftalmologi, etc.) cu care s-a pricopsit armata română, după 1990. Deosebit de semnificativ este faptul că în perioada 2010-2012, atunci când s-a declanşat ofensiva decisivă împotriva  “nesimţiţilor” de pensionari militari, a fost detaşat în funcţia de director adjunct la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Domnul ministrul  Gabriel Oprea  ştie de ce. Pentru faptele sale de arme  a fost decorat  în anul 2004 cu Ordinul naţional “Steaua României, în grad de cavaler”. În acelaşi an, ca o coincidenţă,  a fost decorată cu acelaşi  înalt ordin şi  gl. bg. Maria Lupu, o altă  personalitate militară de excepţie. Aici s-ar impune totuşi o întrebare – de ce nici un comandant de batalion care a acţionat cu deosebit profesionalism în teatrele de operaţii  din Irak sau Afganistan şi făcând  cinste ţării nu a fost decorat cu acest ordin?
 Documentul elaborat de subordonaţii gl. bg. Maciu Florin este ruşinos pentru M.Ap.N. şi într-o armată normală el ar trebui urmat de demiterea acestuia de urgenţă.
Prin acest document se recunoaşte existenţa unui standard dublu  în relaţia angajator(M.Ap.N.) şi angajat (cadrele militare).  Cadrelor militare - aflate permanent în slujba naţiunii, 24 de ore din 24, singura categorie profesională care era obligată să îşi sacrifice  viaţa atunci când apărarea ţării o cere – au fost obligate să îşi respecte integral  obligaţiile asumate. Orice abatere se sancţiona cu  îndepărtarea din sistemul militar.Pentru angajator situaţia este cu totul alta. Conducerea politică a statului , prin M.Ap.N. ca angajator, poate oricând schimba regulile privind asigurarea dreptului la pensie. Aceasta poate benevol, potrivit acestui document, să mărească pensile, care ulterior pot fi scăzute funcţie de interesele unui grup politic,  aflat întâmplător/ accidental la putere.Prevederea conform căreia statul poate garanta doar pensia militară, nu şi cuantumul acesteia este profund imorală. Aşa cum obligaţiile cadrelor au fost respecate integral, nu benevol, tot aşa şi statul român trebuie să respecte îndatoririle asumate referitoare la cei mai oneşti cetăţeni ai săi.
Prevederea conform căreia  pensia militară este un bun câştigat, doar dacă angajatorul ar fi garantat o despăgubire viitoare sub forma unei compensaţii vitoare lunare , ca o recunoaştere riscurilor profesiei, este hilară. Oare de ce M.Ap.N. nu a făcut un astfel de demers?  Am vrea să ştim cine a împiedicat M.Ap.N.  să acţioneze cu onestitate în favoarea angajaţilor săi. Poate juristul gl. bg. dr. Maciu Florin  ne va lămuri.
Eu ştiu un singur lucru, că în naivitatea şi idealismul meu, la începutul carierei militare când am semnat singurul contract cu M.Ap.N, nici nu m-am gândit la perspectiva pensiei militare. Eram bucuros pentru profesiunea aleasă şi speram că buna mea credinţă va fi recompensată aşa cum se cuvine de către cei din conducerea M.Ap.N .La fel au gândit şi colegii mei. Realitatea, atunci când am părăsit sistemul militar,  s-a dovedit a fi o mare mizerie, în care statul, oricând şi oricum, după opinia subordonaţilor gl. bg. dr. Maciu Florin, îmi poate diminua sau mări aleatoriu un drept care are în spatele lui mulţi ani plini  de împliniri profesionale, dar şi de sacrificii personale.
După anul 2002 conform art.41din Legea 80/1995, modificată prin O.U.G. nr.90/2001 s-au încheiat noi contracte care în esenţă prevedeau:
-         Perioada contractului;
-         Posibilitaea înoirii sau nu a contractului;
-  Pe timpul executării contractului părţile au drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
La data respectivă, Legea 164 prevedea:
-         Art. 1- Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi.
-         Art. 2 -Sistemul pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale acoperă riscurile activităţii militare
-         Art. 4 -În sistemul pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale se acordă următoarele prestaţii:
a) pensii militare de stat;
La rândul ei Legea nr. 80/1995 la art. 11 prevedea :” Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere au dreptul la pensie militară potrivit legii.
A apărut , în urmă elaborării în perioada 2010-2012 a  noii legislaţii privind pensiile,o problema foarte gravă pentru  M.Ap.N. De ce nu a respectat   contractele perfect legale  întocmite după 2002 şi cine este responsabil de această situaţie.
Tot Legea 164/2001 la art.1 prevedea că M.Ap.N. “asigură aplicarea reglementărilor referitoare la pensiile militare de stat”şi “iniţiază propuneri de acte normative în domeniu”. Foarte interesante prevederile acestui articol. Nimeni nu ne-a lămurit  încă care a fost rolul M.Ap.N. în emiterea Legii 119/ 2010, O.G. nr. 1/2011  şi  Legii nr. 263 /2010. Singurul care ne poate  lămuriri este un alt  jurist, avansat general cu patru stele,  Gabriel Oprea, la vremea respectivă ministrul al apărării naţionale.
Dacă M.Ap.N. recunoaşte prin acest document că nu a acţionat în favoarera cadrelor militare, prin neintroducerea  în textul contractului  a prevederii   referitoare la acordarea unei compensaţii viitoare lunare în urma deschiderii drepturilui  de pensie, acum nu are nici o justificare pentru neintroducerea acestei prevederi în textul contractelor în vigoare şi a celor care vor fi întocmite în viitor. Îi sfătuiesc pe colegii activi să solicite de urgenţă acest lucru,  pentru a evita umilinţele la care noi,  naivii  anilor 1960-2010, am fost supuşi în ultimii  patru ani. Nimeni nu poate avea încredere în bunacredinţă a conducerii M.Ap.N.!
În timp ce subordonaţii  gl, bg.dr. Maciu Florin făceua aceste demersuri în justiţie, Victor Ponta , primul ministru al României, ne asigura că va rezolva cu prioritate problema pensiilor militare. În acelaşi timp Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale, asigura pensionarii militari că noul proiectul al legii pensiilor militare va fi discutat de urgenţă în parlament, iar de la  1 ianuarie 2014,  nouă lege va fi pusă în aplicare. Suntem în aprilie 2014, aţi mai auzit ceva despre această lege,  al cărui proiect nici nu se mai ştie unde se află?Minte primul ministru, minte ministrul apărării, mint subordonaţii acestuia!  Noi pensionarii militari cu ce suntem vinovaţi să suportăm aceste mizerii? Cu siguranţă viitorul pe care ni-l pregătesc aceşti domni nu ne va fi favorabil .Tocmai de aceea trebuie să fim uniţi şi să putem reacţiona cu fermitate la încercările acestor conducători nedemni!
Col.(r.) Remus Macovei

joi, 27 februarie 2014

Anunț important! 


   Pe data de 08 martie 2014 ora 18.00 la restaurantul "Rustic" se intentioneaza organizarea unui "Bal al martisorului". Cost: 50 lei/persoana
      Doritorii, in special cadre militare in rezerva dar si in activitate, membrii ai familiilor acestora, prieteni si nu numai, sunt asteptati sa-si confirme participarea prin telefon pana pe data de 01 martie 2014 ora 20.00.
         Va așteptăm cu drag!

       Persoana de contact Col. (r) Mihai Constantin
                                     Telefon: 0720040138, 0736601120

      

B.O. al filialei SCMD Rm. Sarat convoaca Adunarea Generala. 


DATA: 06.03.2014 ora 10.00 

LOCUL: Sala mare, CASA DE CULTURA

 "FLORICA CRISTOFOREANU" a mun. Rm. Sarat

PARTICIPANŢI: membrii Filialei SCMD Rm. Sarat

ORDINEA DE ZI: 
  1. Dare de seama a activității B.O. al filialei S.C.M.D. Rm. Sarat, de la ultima adunare generala pana in prezent;
  2. Prezentarea situației financiare pe anul 2013 și situația pe anul în curs. Analiza plătii cotizației de către membrii de sindicat;
  3. Alegerea membrilor Biroului Operativ al filialei SCMD Rm. Sarat;
  4. Diverse ; 

vineri, 17 ianuarie 2014

Preluare de pe pagina principala a SCMD http://www.sindicatulcmd.blogspot.ro/2014/01/scrisoare-deschisa-presedintelui-scmd.html

SCRISOARE DESCHISA A PRESEDINTELUI SCMD

Catre toti membrii SCMD, catre toti rezervistii, catre toti cetatenii de bun simt ai Romaniei
 - doi indivizi ameninta, in mod stalinist, existenta SCMD -

Cetateni, membri sau nu ai SCMD,
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) s-a infiintat, prin hotarare judecatoreasca pronuntata la 18.08.2009, ramasa definitiva si irevocabila, actionand si astazi, sub aceeasi denumire, la nivelul intregii tari, avand filiale in toate judetele si trei filiale, deocamdata, in Republica Moldova.
SCMD a aparat si apara interesele purtatorilor de uniforma militara, indiferent de institutia din care provin, realizand o prima grupare, in Istoria Romaniei, chiar daca doar la nivelul rezervistilor, a militarilor proveniti din Armata, Interne si Servicii. Neuitand misiunea pe care au avut-o pana la data trecerii, nedrepte, in rezerva, disponibilizatii intemeietori au trecut in Statut si misiunea apararii intereselor nationale, prin extensie, a societatii civile romanesti in ansamblu, obiectiv realizat prin sistemul de aliante al SCMD, numit Consiliul National al Societatii Civile (CNSC). SCMD a luptat si lupta pentru drepturi in justitie, in Parlament, in media interna si internationala si, la nevoie, in strada. Cu sacrificii, am obtinut reparatii partiale, pentru rezervisti, fie ca sunt, sau nu membri de sindicat, dar si pentru alte categorii socio-profesionale, adica pentru cei ale caror drepturi au fost calcate in picioare de “regimul Basescu”.
Aderarea la SCMD, care actioneaza si in 2014, sub aceeasi denumire neschimbata, se face, exclusiv, in baza propriei constiinte. La fel si aderarea la CNSC. Asa se face ca, peste 90% dintre membrii SCMD sunt si membri ai unor ONG-uri (asociatii, uniuni, fundatii, etc), intemeiate de rezervisti, la nivel local sau national, intre care si Asociatia Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere (ANCMRR), un ONG care si-a asumat, in lipsa unui sindicat, pana in 2009, si obiective de tip sindical.
Cu precizarea ca in SCMD intra cine vrea si ramane cine vrea si, mai ales cine intelege ca traim in Uniunea Europeana a Mileniului III, care recomanda intemeierea de organizatii de tip sindical de catre militari, reamintesc tuturor celor cu pretentii juridice ca atacarea unei hotarari judecatoresti a existentei unui astfel de organism se poate face, “cu recurs in 15 zile de la pronuntare”.
Traind in Romania, unde orice este posibil, ca presedinte fondator am amanat afirmarea noastra publica timp de trei luni, pentru a evita ca vreun interesat sa-si arunce slugile asupra noastra. Iata insa ca, la aproape 5 ani de cand hotararea de recunoastere a personalitatii noastre juridice a devenit definitiva si irevocabila, doi domni, Gl.(r) Mihai ILIESCU, presedinte ANCMRR si Cdr.(r) Constantin ALEXANDRU, fost si membru SCMD in anii 2009 – 2010, fara sa-l fi “racolat” nimeni, s-au adresat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, solicitand “desfiintarea sentintei civile mentionate” ca “fiind lovita de nulitate absoluta”.
Ca om rational si cetatean european imi pun urmatoarele intrebari:
1.  Cum ne-a gasit respectiva Citatie, la o adresa inexistenta in Bucuresti (Strada Faurei nr. 13)? Unde este consemnat sediul SCMD ca fiind in strada Faurei?
2.    Ce parere au membrii de sindicat, proveniti din MApN care sunt, aproape toti, membri ANCMRR, de acest demers al sefului lor pe linie de ONG-uri – pastratoare de traditii? S-a obtinut acordul lor pentru a formula aceasta actiune? Dar ceilalti……. si-au dat acordul?
3.     In slujba cui actioneaza cei doi domni in cauza,  mergand, ca de obicei, pe langa lege, in Romania basista (vrand, nevrand, trebuie sa-i dam dreptate Premierului, in acest caz), exact in momentul in care SCMD a hotarat in forumul sau decizional (Consiliul National al Reprezentantilor) declansarea actiunii decisive pentru recuperarea tuturor drepturilor furate si militarilor si civililor de catre, inca activul, “regim Basescu”?
4.  In Romania, unde justitia da termene la Calendele grecesti, cum de acestei aberatii, depusa pe 16 12.2013 si primita de noi pe 13 01.2014, i s-a dat termen, rapid, pe data de 13.02.2014? Se teme cineva de noi in perspectiva apropiatelor alegeri?
Las la latitudinea dvs, stimati cetateni ai muribundei Romanii, sa gasiti raspunsurile, punandu-va la dispozitie citatia si motivatia aberantei actiuni deschise impotriva SCMD, pe 05 12.2013 si primita abia astazi…….13.01.2014 (ca de obicei, cine loveste in Romania, incepand cu 25.12.1989, loveste la data semnificativa). In ceea ce ne priveste, atata timp cat existam si vom exista, ne reafirmam decizia de a lupta pentru dreptate, asa cum am proclamat, in marile mitinguri, “pana la capat”!

Cu stima,
Presedintele SCMD
Col (r) dr. Mircea DOGARU

P.S.     Sper ca acum intelegeti, stimati camarazi, de ce nu am acceptat, in toti acesti ani, nici o modificare a Statutului si de ce SCMD a activat, strict, in limitele acestuia!







luni, 23 decembrie 2013


" SARBATORI FERICITE ! "




Fie ca bunul Dumnezeu sa ne lumineze mințile, sa ne ocrotească familiile, sa ne poarte mai des pașii către sfintele lăcașuri, sa ne dea putere sa supraviețuim acestei perioade grele... Sa fim sănătoși, sa ne bucuram de cei dragi, sa cântam din suflet, cu bucurie, colindele Nașterii Mântuitorului!



      Una dintre marile bucurii ale Crăciunului este sa te gândești la persoanele speciale din viata ta și vei fi una dintre acele persoane minunate! 
           Sa aveți un Crăciun fericit!

mesaje de Craciun

Craciunul are farmec doar daca este sarbatorit Isus
Lasa lumina sa iti inunde sufletul

S-a nascut Mesia, bucurati-va!


miercuri, 18 decembrie 2013

Preluare de pe pagina juridica a SCMD

ALGORITMUL ACTIVITĂȚILOR PENTRU RESTITUIREA SUMELOR DE BANI REȚINUTE ABUZIV DE CASELE DE PENSII 

(varianta actualizata la 18.12.2013)



In atentia membrilor SCMD: Toti membrii SCMD, care au primit decizii in baza Legii nr. 241/2013, intocmesc obligatoriu contestatii, indiferent daca au sau nu o actiune pe rol, la Tribunal sau Curtea de Apel, in orice cauza, in nume propriu sau prin reprezentare si se pot inscrie la actiunea pregatita de SCMD.

            Deoarece într-un anunț anterior s-au trasmis doar unele elemente generale privind hotărârea SCMD de a declanșa acțiuni pentru restituirea sumelor reținute abuziv și ilegal de casele de pensii sectoriale din drepturile de pensie ale membrilor SCMD, revenim cu detaliile tehnice de implementare a intenției cuprinse în:

ALGORITMUL ACTIVITĂȚILOR
PENTRU RESTITUIREA SUMELOR DE BANI REȚINUTE ABUZIV DE CASELE DE PENSII SECTORIALE DIN PENSIILE TITULARILOR DE ASEMENEA DREPTURI

            Secțiunile ALGORITMULUI:
             1 – Document contestat: deciziile de pensii pentru punerea în plată a drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.241/2013 – ,,vezi model contestație AICI”
            2– Reclamanți: orice membru de sindicat cu plata cotizației la zi;
            – Pârâți vor fi: Casele de Pensii Sectoriale si ministerele de resort;
            4 – Acțiuni  în instanță; actiuni succesive cuprinzand pana la 20 de membri SCMD, pe fiecare casă de pensii sectorială;
            5 - Termene depunere acțiuni: după efectuarea procedurii prealabile, care presupune contestarea lor la comisia de contestații a casei de pensii sectoriale.
a) Pentru membrii de sindicat din municipiul București
Termenul limită până la care pot fi depune acțiunile în instanță de către SCMD este în funcție de data la care fiecare membru reclamant a făcut contestația.
Contestarea deciziei pentru punerea în plată a drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.241/2013, se face după algoritmul cunoscut și utilizat la celelalte procese de până acum:
-  decizia se contesta în maxim 30 de zile de la primire la comisia de contestatii pensii a institutiei publice respective;
- se așteaptă răspuns de la comisia de contestații pensii în termen maxim de 45 de zile; în situația în care nu s-a primit răspuns în termenul de 45 de zile, în următoarele 30 de zile se depune acțiune la Trib. Mun. București;
- dacă în interiorul termenului de 45 de zile s-a primit răspuns de la comisia de contestații, atunci cele 30 de zile de depunere a acțiunii la Trib. Mun. București curg de la data primirii răspunsului înscris pe plicul de primire. La expirarea termenului de 45 de zile sau după primirea răspunsului, membrul de sindicat se prezintă, de urgenta, la Departamentul Juridic pentru înștiințare și depunerea eventualului răspuns.
            Este important a se parcurge această procedură prealabilă, deoarece:
-          dacă nu se parcurge, acțiunea reclamantului este respinsă ca inadmisibilă;
-          dacă se depune prea devreme, acțiunea este respinsă ca prematur introdusă;
-          dacă se depune peste termen, acțiunea reclamantului este respinsă ca tardiv introdusă.

b) Pentru membri de sindicat aparținând filialelor din țară
 Procedura de contestare este similară cu cea descrisă pentru membrii de sindicat din mun. București. Depunerea documentelor membrilor de sindicat, verificarea conformității acestora și expedierea la SCMD – Dep. Juridic, se face prin biroul executiv al filialei. Biroul executiv al filialei va acorda și consultanță privind procedura de contestare.
c) Pentru toti membrii de sindicat
Membrii de sindicat din tara sau din mun. Bucuresti, pot expedia documentele și direct la sediul central al SCMD, doar în cazuri excepționale, ca urmare a nefunctionarii birourilor operative ale filialelor sau altor factori care îi împiedică să se deplaseze la sediul filialei respective.Documentele se expediază, cu confirmare de primire, pe adresa punctului de lucru central al SCMD - Str. Pajurei, nr. 13, Sector 1 Bucuresti, cod postal 013152, Of P. nr 26.

    – Documente ce trebuie întocmite și depuse:
           a) de Departamentul Juridic al SCMD la Trib. Mun. București:
               1  - acțiunea (cererea) adresată tribunalului;
               2   - tabelul nominal comun centralizator cu membrii de sindicat reclamanți (vezi conținut AICI);
               3  - dosare cu documetele probatorii și alte documente, printre care chitanțele privind suma depusă pentru susținerea cheltuielilor legate de promovarea acțiunii;
           b) de membrul de sindicat (la filiala de care aparține în cazul celor din provincie; la Dep. Juridic pentru cei din mun. București).
Atenție: Se depun/expediază imediat după sosirea confirmarii de primire de la Posta, ca urmare a expedieriicontestației la comisia de contestații pensii.
Se fac copii de pe următoarele documente, în 4 exemplare fiecare document, scriindu-se pe fiecare copie ,,Conform cu originalul și se semnează :
1.      - copie după decizia emisă în temeiul Legii nr. 241/2013, plus copie după plic;
2.      - copie după contestația depusă la casa de pensii sectorială, plus copie după dovada de trimitere, respectiv confirmarea de expediere/primire de la poștă. Cei care depun contestația direct la casele de pensii, trebuie să aibă aplicată pe prima filă ștampila casei de pensii cu datele de înregistrare a contestației;
3.      - copie după răspunsul la contestația trimisă, plus copie plicaferent;
4.      - copie de pe prima decizie de revizuire a pensiei, și cuponul aferent (unii pensionari au primit decizii de revizuire începând cu martie 2011, iar alții începând cu decembrie 2011);
5.      împuternicire scrisă din partea membrului de sindicat (2 exemplare)– vezi conținut AICI;
6.      certificat de membru al sindicatului. Se elibereză de Secretariatul General al SCMD prin verificarea în baza de date centrală a calității de membru SCMD și se transmite direct Dep. Juridic. Nu se eliberează certificat pentru cel care are nu are plătită cotizația statutară, având drept consecință anularea posibilității de a deveni parte în proces ;
7        - chitanța de achitare a sumei necesare susținerii cheltuielilor cu promovarea acțiunii (1 exemplar). Lipsa chitanței nu dă dreptul de a deveni parte în proces;
8        - completarea urmatorului tabel in baza cupoanelor de pensii, iar in lipsa acestora prin asumarea raspunderii proprii pentru datele inscrise:
Tabel cuprinzand drepturile de pensie retinute subsemnatului in mod abuziv de catre
 Casa de Pensii Sectoriala a .........
    Cuantum brut diminuat  (lei)
Cuantum brut ,,Decizia nr. ....... din .............. de repunere în drepturi” (lei)
Diferențe brute de plată de restituit (lei)
0
1
2
3
4
Nr. crt.
Lună/an
Cuantum brut (lei)

















TOTAL


Semnătură reclamant .................
* Tabelul este insotit de copii ale cupoanelor, care sustin tabelul, în 4 exemplare, acolo unde acestea exista.

Exemplu:
1
Martie 2011
3.000
4.100
1.100

Aprilie 2011
3.000
4.100
1.100

Mai 2011
2.700
4.100
1.400

Etc.
...
...........
...........

Iunie 2012
3.600
4.100
500
TOTAL sumă de restituit
4.100

În atenție:
-          Cuantumul brut din col.(2), corespunde cu valoarea brutului din rubrica ,,1. DREPTURI DE PLATĂ LUNA CURENTĂ” din cuponul de pensie;
-          La trecerea cuantumului brut din col.(2), se ține seama de regularizarea pensiei făcută în luna septembrie 2012, dacă a avut loc o asemenea regularizare. Deci cuantumul brut al pensiei devine egal pentru perioada pentru care s-a efectuat regularizarea;
-          Datele din col. (3) se scriu din decizia primita in luna octombrie, sectiunea B;
-          Datele din luna septembrie 2013 se regasesc in decizia primita in luna octombrie, sectiunea C;
9. Plic mare  pentru cele 4 seturi de documente, cu inscrierea in zona centrala a numelui si prenumelui, Casa de pensii sectoriala si filiala, in coltul din stanga sus termenele primirii deciziei, primirii contestatiei si a raspunsului la aceasta, iar in coltul din dreapta jos al plicului, numarul de telefon;
10. Copie dupa cartea de identitate.
– Contribuție bănească proprie
Pentru susținerea cheltuielilor necesare promovării acțiunii – cumpărare dosare, xeropiere documente, multiplicare acțiune, legare dosare, plicuri, hârtie, tonere, etc., precum și alte cheltuieli neprevăzute apărute ca urmare a deciziei instanței de judecată, care sunt obligatorii, – fiecare membru de sindicat parte în proces, achita suma de 50 lei in contul colector al SCMD, deschis la BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, Agentia Carol - RO41BRDE441SV79262374410, cu următoarele date: taxă proces; nume și prenume; CNP; filiala. Cheltuirea sumele colectate în cont funcționează pe principiul răspunderii solidare.În situația în care:
-          membrului de sindicat căruia i se refuză înscrierea pe tabel ca parte în proces, exclusiv ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a uneia din condițiile esențiale menționate mai sus, i se va restitui suma depusă, diminuată cu eventuale cheltuieli deja efectuate în contul său;
-          dacă după pronunțarea definitivă, de catre Curtea de Apel București, cheltuielile ocazionate de promovarea și susținerea procesului, sunt mai mici decât suma colectată, disponibilul se împarte la toți membrii parte a procesului, iar suma rezultată se transferă fiecăruia ca plată a cotizației pe anul respectiv.
*Pentru prelucrarea și constituirea dosarelor cu documentele tuturor reclamanților, Departamentul Juridic va solicita sprijinul filialelor din mun. București.

         SEF DEPARTAMENT JURIDIC,

         Col. (r) Caloian Monica