Problema pensiilor militare la 24.05.1934

1
Adevărul, 24 mai 1934, p.5
CRONICA MILITARĂ
P e n s i i l e m i l i t a r e
Câteva aprecieri si propuneri
de general Alexe Anastasiu
Înainte vreme trecerea la pensie si situatiunea de pensionar nu erau privite de
militari cu amărâtă deceptiune decât doar sub raportul vârstei. Cuantumul pensiei, de
ex., fată de solda gradului din activitate, prezinta o diferentă bănească foarte mică; iar
ca tratament moral, regimul respecta riguros principiul erarhiei, întrucât nici un militar
activ nu primea o soldă mai mare de cât pensia unui grad superior.
Astfel, de ex., solda unui căpitan activ înainte de războiu (1916) era, împreună cu
indemnitatea (indemnizatia, n.n.) de activitate, 460 de lei.
Pensia unui maior era 466 lei. Deci căpitanul activ nu primea mai mult decât
maiorul pensionar.
Solda unui colonel din activitate 800 lei. Pensia unui general de brigadă 900 lei.
Și asa mai departe în sus si în jos.
După războiu însă, spiritul anarhizant ce-a stăpânit conducerea noastră a ignorat
sau a depreciat cu totul această măsură înteleaptă de disciplinare a contumirilor
(cuantumurilor, n.n.) bugetare la solde si pensii.
Astfel, de ex., solda unui maior cu indemnitătile bugetare este de 15.795 lei, iar
pensia unui general de corp de armată domiciliat într-o localitate de a patra categorie
este de 14.135. Prin urmare, un maior activ primeste mai mult decât un general de corp
de armată!
Or, principiile organice cari prezidează la constituirea, perfectarea si păstrarea
unui corp bun de ofiteri si de subofiteri activi (de carieră) cer, între conditiunele de
realizare, si un regim satisfăcător de pensii (subl.n.). Evident, prin tratament satisfăcător
la pensie nu se poate întelege astăzi un regim de favoruri ca pe vremea când militarilor
de carieră părăsind armata li se acodau titluri si proprietăti cu venituri mari, rente
frumoase si fel de fel de privilegii; dar, în nici un caz, acest regim nu poate si nu trebuie
să fie astfel încât militarul activ să se gândească la pozitia de pensionar cu oroare, iar
pensionarii s-o îndure ca pe o funestă calamitate.
2
Ne găsim astăzi în trista situatiune că militari activi cari altădată, când
îndeplineau numai una din conditiunile legale, cereau singuri trecerea lor la pensie,
astăzi nu stiu cum să solicite, să implore chiar, celor în posibilitate a-i cruta favoarea
mentinerii în serviciul activ până când vor împlini si a doua conditiune de pensionare; iar
conducerea militară superioară, constientă de mizerabila remunerare a pensiilor, nu
poate avea cruzimea să-i refuze, abătându-se astfel de la cerintele reîntinerirei cadrelor,
atât de necesare unei bune încadrări si pentru timp de pace si pentru mobilizare.
Dăinuirea acestei stări este profund defavorabilă intereselor de apărare
natională. Personal sunt poate dintre acei putini camarazi cari, ajutati de soartă, nu
trăesc numai din pensie. Cu o simtitoare obiectivitate, dar si cu toată grija unor
consecinte cari pot fi extrem de grave, nu stiu cum să dau mai insistent alarma,
afirmând că, sub raportul fortei morale, cu ofiteri si subofiteri activi cari văd în
pensionarii maltratati de astăzi perspectiva situatiei lor de mâine nu se poate face, cu
rezultatele asteptate, pregătirea maselor de luptători pentru jertfele supreme, căci,
atunci când recunostinta patriei se surogează, sufletul jertfei se distruge.
Statul n-ar trebui să ciuntească drepturile de precădere în atentiunea sa pentru
fortele de apărare natională, dator fiind să asigure sporirea capabilitătii ofiterilor si
subofiterilor armatei.
Această calitate nu se cultivă însă si nu se sporeste în rândurile militarilor activi
cu un sistem de prigoană a pensionarilor militari, independent de orice consideratiuni si,
la rigoare, chiar simtitoare jertfe bănesti, pensiile militare actuale trebue neapărat si
urgent reaxate. Această reaxare se impune s-o facem, cu atât mai mult cu cât ea poate
fi realizată usor, repede si fără sacrificii bugetare.
Operatiunea organică în chestiune comportă următoarele măsuri capitale, dar
necostisitoare: 1) O lege specială de pensiuni militare, raportată – ca principiu de
bază – la solda militarului activ, în functie de un procent la sută cumpănit pentru o stare
normală a finantelor statului si cari să cuprindă prescriptiuni referitoare si la stări
anormale, ca bunăoară criza actuală; adică, evitând o provocare de sporuri bugetare
atunci când statul nu le poate suporta, scopul legii fiind deocamdată numai eliminarea
cauzelor de nedreptăti, pentru a pune capăt haosului si anarhiei existente din cauza
legei actuale si a dispozitiunilor pentru aplicarea ei, vitrege pensionarilor militari.
2) Separarea conducerii si administratiunii pensiilor militare de Casa generală de
pensii (Ministerul de Finante trecându-le pe seama Ministerului Apărării Nationale).
Pentru a ne putea da seama cu deplină constiintă de necesitatea si posibilitatea
înfăptuirei acestor două măsuri, le vom cerceta mai în detaliu pe fiecare în parte.
3
O LEGE SPECIALĂ DE PENSIUNI MILITARE
Această măsură organică legislativă n-ar fi o inovatie fată de alte tări si nici chiar
pentru tara noastră, întrucât există aiurea, iar la noi, în 1899, ministru de răsboiu fiind
generalul Jak Lahovari, ofiter de stat major foarte cult (fost profesor universitar) si un
excelent organizator, s-a făcut si s-a pus în aplicare prima lege specială pentru
conducerea si administrarea pensiilor militare, prin Ministerul de Răsboiu. Acea lege a
fiintat până în 1902, fără să fi produs vre-un neajuns pentru cineva, fără deficite în
sarcina Statului si fără nemultumiri si plângeri din partea pensionarilor militari, ori
procese în justitie cari astăzi abundă în compartamentul militar de la Casa generală de
pensiuni, unde, în 1902, au fost trecute pentru consideratiuni si scopuri de moment,
nerealizate dealtfel chiar de atunci.
Unificarea conducerii si administrării pensiilor civile si militare concentrându-le la
o singură Casă de pensiuni dependentă de Ministerul de Finante pretindea, pe lângă
avantajul economiei de cheltuieli si simplificarea sistemului de egalare a drepturilor
pensionarilor si armonizarea lor erarhică, toate categoriile de pensionari fiind în mâna
unei singure autorităti. În practică însă, o dispozitiune riguroasă în acest senz nu s-a
luat. Regimuri speciale de pensii pe categorii au fost create de atunci într-una. Chiar
numai în domeniul pensiilor militare avem regimuri si legi speciale pentru jandarmerie,
si aviatie, iar în domeniul civil si eclesiastic avem legi si case speciale pentru pensii la
C.F.R., la Ministerul Sănătătii, la Case autonome, precum si regimurile existente în
provinciile surori, pe cari a trebuit să le mentinem.
Că lucrul este asa si trebuie să rămână astfel face dovadă textul art. 2 din
anteproectul legei generale de pensiuni întocmit anul trecut de de Finante, care stabilea
că intră sub prevederile legei (aceea care se elabora) toate categoriile de pensionari,
afară de acelea cari dispun de legi, regimuri si case de pensiuni proprii cari vor continua
să fiinteze si mai departe asa cum sunt, dacă ele singure nu ar cere trecerea la Casa
generală de pensiuni a Ministerul de Finante.
Prin urmare, regimuri de legi speciale existând, ideia creărei unui precedent prin
o lege specială pentru pensionarii militari este exclusă. Iar facultatea de-a fiinta sau nu
sub regimul unificat, fiind admisă de Ministerul de Finante, cum dovedeste anteproectul
de lege din anul trecut, această facultate nu poate fi interzisă pensionarilor militari.
Vom vedea mai departe si alte temeiuri cari pledează în favoarea acestei mult
asteptate măsuri.
Adevărul, 24 mai 1934, p.5